In drum spre noul loc de munca trec prin Gara de Nord. De fapt, strabat in lat peronul. Si in fiecare zi o aud pe tipa aia plictisita care anunta la microfon trenuri ce sosesc sau ce pleaca. La vara nu garantez ca nu ma urc intr-unul, brusc asa. Unul care merge mai departe. Nu stiu sigur nici daca asta se va intampla dimineata sau dupa-amiaza, respectiv inaintea sau la finalul programului de munca…
Se fumeaza doar afara. Azi unul, vai de el, cotrobaia printr-un gunoi. Rascolea si arunca deoparte ce nu-i trebuia. N-a ramas cu nimic. La final, insa, a adunat tot si a pus inapoi in cos…
el asa isi propusese, sa nu mai mearga niciodata cu trenul ala. era totusi sceptic. in primul rand pentru ca frecventa lor era destul de mare, iar in al doilea rand avea nevoie de unul sa se deplaseze prin viata asta. o perioada a stat deoparte. le privea, poate uneori ceva il impingea sa urce, dar nu, n-a facut pasul. poate si acum era in acelasi loc, poate s-ar fi descurcat altfel, fara tren. numai ca intr-o zi a facut pasul pe scara. era un tren pe care nu-l mai vazuse. nu semana deloc cu cele pe care pusese piciorul inainte. era parca venit din alta lume. nu stia exact ce il deosebea de celelalte, nici nu era mare expert in trenuri si nici nu i-a soptit pasarica din povesti, nici pestisorul de aur. pur si simplu a simtit sa urce. si-a facut curaj si a urcat. a rostit cateva propozitii pe care le-a rostit si cu ceva tmp in urma: eu am mult de mers. merg departe. si ea i-a raspuns: nici eu nu cobor prea repede. el a ridicat capul si a zarit-o. se vedea de la o posta ca ea nu mai mersese niciodata cu trenul ala. dar s-a simtit atras. mersese cu multe trenuri, vazuse multe lumi, dar acum era un ceva care il facea sa nu-si puna centura. bine, a zis el privind-o in ochi, hai sa ne asezam. si ea a zis, fara sa ezite: bine. sa mergem. dar vezi ca de tine depinde cum va fi drumul.
si au mers impreuna in acelasi compartimet mult timp. la inceput se trezeau cu razele soarelui dimineata. profita de ei si se revarsa cu totul peste corpurile lor motaite. au urmat ploi si tuneluri, apoi iar soare, apoi frig. la un moment dat ea i-a zis ca il cunoaste bine. ca atata timp calatorind impreuna… el n-a zis niciodata asta, desi mai tot timpul avea impresia ca ea era o bucata din el. cand radeau isi doreau ca trenul sa nu mai aiba statii. cand plangeau, trenul incetinea parca si el cautand solutii ca zambetul sa le revina pe chipuri.
in unele statii, el fugea si ii cumpara flori. alteori, in timpul mersului mai scotea cate o mana pe geam sa simta vantul cum ii scapa printre degete. sau intindea cate un picior sa atinga iarba mai inalta de pe drum. au fost multe lucruri in care risca sa i se intample ceva rau. poate s-au si intamplat lucuri rele. iar ea suferea in sinea ei. cateodata nu se putea abtine si lasa frau liber catorva lacrimi. nu voia ca el sa o faca sa sufere. asa ii spusese. ca drumul lor impreuna depinde doar de el. dar el atunci nu stia ca lucrurile astea, care lui ii placeau, nu le va mai putea face.
intr-o zi, intr-o statie, cand el era cu mana intinsa pe geam si chiuia de bucurie, cand nu se aflau nici macar la jumatatea drumului, cand nici nu traiseraea impreuna toate experientele si lucrurile frumoase, ea coborat. nu sa cumpere ceva, nici sa mearga un pic pe jos, nici, nici… pana ca el sa-si dea seama, ea era in alt tren.
iar el, el isi amintea cum isi spunea ca trenurile astea nu sunt pentru el. ca lui ii place sa scoata mana pe geam si sa lase vantul sa-i scape printre degete. sa scoata cate un picior si sa atinga iarba inalta. si ca niciodata nu va mai urca intr-unul. frecventa lor e destul de mare, totusi, iar in al doilea rand va avea nevoie de unul sa se deplaseze prin viata asta…
va urma. daca va fi cazul. (scris dintr-o bucata, fara intoarceri si retusuri)
Dacă vreodată mă voi întoarce, o voi face doar dacă există o cerinţă umanitară sau dacă e toată lumea ocupată sau plecată în vacanţă. Acum vreau să-mi cresc copilul în linişte, să-mi zâmbească şi să fie mândru de mama lui. M-am hotărât să-mi văd de drumul meu de mamă. (cotidianul.ro)
Mihaela Radulescu a venit acum cativa ani din Piatra Neamt la Bucuresti cu trenul, si s-a intors zilele trecute in orasul natal cu un Porsche Cayenne. Porsche pentru care ai contribuit si tu, cel putin la un plin.
Cat despre rima din titlu, e un pic fortata. Dar eu am o intrebare relaxata: ala mic, Dani, ce-o sa faca?
