nenea.ro

Fiecare dintre cei doi a ramas cu niste cuvinte din relatia aia. Ea, cu pentru prima data. El, cu pentru totdeauna.

Tweet This Post

el asa isi propusese, sa nu mai mearga niciodata cu trenul ala. era totusi sceptic. in primul rand pentru ca frecventa lor era destul de mare, iar in al doilea rand avea nevoie de unul sa se deplaseze prin viata asta. o perioada a stat deoparte. le privea, poate uneori ceva il impingea sa urce, dar nu, n-a facut pasul. poate si acum era in acelasi loc, poate s-ar fi descurcat altfel, fara tren. numai ca intr-o zi a facut pasul pe scara. era un tren pe care nu-l mai vazuse. nu semana deloc cu cele pe care pusese piciorul inainte. era parca venit din alta lume. nu stia exact ce il deosebea de celelalte, nici nu era mare expert in trenuri si nici nu i-a soptit pasarica din povesti, nici pestisorul de aur. pur si simplu a simtit sa urce. si-a facut curaj si a urcat. a rostit cateva propozitii pe care le-a rostit si cu ceva tmp in urma: eu am mult de mers. merg departe. si ea i-a raspuns: nici eu nu cobor prea repede. el a ridicat capul si a zarit-o. se vedea de la o posta ca ea nu mai mersese niciodata cu trenul ala. dar s-a simtit atras. mersese cu multe trenuri, vazuse multe lumi, dar acum era un ceva care il facea sa nu-si puna centura. bine, a zis el privind-o in ochi, hai sa ne asezam. si ea a zis, fara sa ezite: bine. sa mergem. dar vezi ca de tine depinde cum va fi drumul.
si au mers impreuna in acelasi compartimet mult timp. la inceput se trezeau cu razele soarelui dimineata. profita de ei si se revarsa cu totul peste corpurile lor motaite. au urmat ploi si tuneluri, apoi iar soare, apoi frig. la un moment dat ea i-a zis ca il cunoaste bine. ca atata timp calatorind impreuna… el n-a zis niciodata asta, desi mai tot timpul avea impresia ca ea era o bucata din el. cand radeau isi doreau ca trenul sa nu mai aiba statii. cand plangeau, trenul incetinea parca si el cautand solutii ca zambetul sa le revina pe chipuri.
in unele statii, el fugea si ii cumpara flori. alteori, in timpul mersului mai scotea cate o mana pe geam sa simta vantul cum ii scapa printre degete. sau intindea cate un picior sa atinga iarba mai inalta de pe drum. au fost multe lucruri in care risca sa i se intample ceva rau. poate s-au si intamplat lucuri rele. iar ea suferea in sinea ei. cateodata nu se putea abtine si lasa frau liber catorva lacrimi. nu voia ca el sa o faca sa sufere. asa ii spusese. ca drumul lor impreuna depinde doar de el. dar el atunci nu stia ca lucrurile astea, care lui ii placeau, nu le va mai putea face.
intr-o zi, intr-o statie, cand el era cu mana intinsa pe geam si chiuia de bucurie, cand nu se aflau nici macar la jumatatea drumului, cand nici nu traiseraea impreuna toate experientele si lucrurile frumoase, ea coborat. nu sa cumpere ceva, nici sa mearga un pic pe jos, nici, nici… pana ca el sa-si dea seama, ea era in alt tren.
iar el, el isi amintea cum isi spunea ca trenurile astea nu sunt pentru el. ca lui ii place sa scoata mana pe geam si sa lase vantul sa-i scape printre degete. sa scoata cate un picior si sa atinga iarba inalta. si ca niciodata nu va mai urca intr-unul. frecventa lor e destul de mare, totusi, iar in al doilea rand va avea nevoie de unul sa se deplaseze prin viata asta…
va urma. daca va fi cazul.
(scris dintr-o bucata, fara intoarceri si retusuri)

Tweet This Post

O fixa cu privirea. Niste ochi mari, cu care voia sa cuprinda cat mai mult in putinul timp ce se scurgea pe masura ce clipea. A hotarat sa nu mai clipeasca. Era pierdere de timp. Si a ramas asa, atintit, minute in sir. Ea habar n-avea.
Ea a clipit de doua ori. Din alte motive. Asta l-a pus pe ganduri. Ea nu clipise niciodata. A banuit ca exceptia a insemnat ca ea i-a vorbit. Si ii parea rau ca n-a inteles. Dar el nu stia limbajul pleoapelor. Imediat, cateva lacrimi i s-au scurs usor pe obraji. Ea s-a intors si a plecat. Discret. Nu cunostea limbajul lacrimilor.

Tweet This Post

Erau doi tipi si o tipa. Pe terasa la McDonald’s. Iesisera cu tavile si se uitau dupa o masa libera.
Unul dintre ei:
- unde stam?
- aici, zice ea
- pai de ce la soare? (erau mese libere si la umbra)
- pai ca mi-e frig.
- a, ok.
Si s-au asezat. Au inceput sa manance
- da’ hai ca nu e chiar asa de puternic soarele. suntem in septembrie totusi
El, cu un cartof prajit in coltul gurii, catre celalalt tip:
- vezi ma cum sunt femeile? merg pan la capat
Si intr-adevar:
- da’ cand mergi la pescuit cum e?
- aoleeeu. o sa mananci cartofii aia reci!
- e, lasa ca e soare, nu se racesc asa repede
…

Tweet This Post

oftatul era singura ei sansa. era de fapt solutia care niciodata nu a dat gres. era descarcarea. in urmatoarele clipe ochii verzi i s-au umezit, iar lacrimile i s-au scurs pe obrajii matasosi. isi facusera poteci in toate aceste zile trecute, cand l-a asteptat, asa cum vorbisera, in locul ala cu mult verde. de cateva zile el n-a mai aparut sa-i readuca zambetul si sa-i lumineze fata cruda.
a mai visat la el o perioada. poate cateva secunde. poate minute. era la capatul puterilor. s-a trezit tipand. si-a dat seama ca a fost doar un vis. s-a uitat la el, stergandu-si lacrimile. s-a aplecat si i-a sarutat ochii. el i-a deschis, s-a uitat nedumerit, a mangaiat-o pe obrajii inca umezi si fierbinti si i-a soptit, zambind, sa se linisteasca. i-a spus ca o iubeste, iar ea a miscat din cap, aprobativ. s-a intins langa el in pat si a ramas cu ochii verzi deschisi, privindu-l, minute bune. dupa care a atipit.
niciodata n-au vorbit despre visul ala. ei i-a fost frica sa povesteasca, iar el stia ca toti oamenii viseaza uneori urat. astazi fiecare e cu altcineva. iar ea n-a mai visat niciodata ca el nu vine in locul ala verde.

Tweet This Post

Spune ceva! Orice!
Hai azi doar sa ne privim.
Cum asa? Sa ne uitam unul la altul?
Da. Altadata nu era o problema sa ne privim, fara sa ne spunem ceva.
Asta era acum un an…
Cu atat mai mult. Nu crezi ca ne-am cam spus tot?
Nu! Uite, de exemplu, hai sa vorbim despre tine. Cum te cheama?…

Nasol e ca inca nu m-am hotarat cine a inceput discutia, el sau ea.

Tweet This Post