nenea.ro

Eu folosesc claxonul masinii cam de doua ori pe an. Cand imi vine din lateral si imi dau seama ca nu m-a vazut si cand ajung la o intalnire cu cineva in cartier si am uitat telefonul acasa. In ambele cazuri o fac din acelasi motiv pentru care pornesc si iarna aerul conditionat macar o data. Adica sa vad daca mai merge. Nu vrei sa stii cam cum ii injur pe cei care claxoneaza cum respira. La semafor in secunda in care apare verdele, in ambuteiaje cand singura metoda de a inainta e zborul, in parcari cand, noaptea pe la 2, crezi ca mai coboara cineva sa-ti elibereze locul, ca esti tu printul de cacasberg, ori la traversari prin locuri neadecvate ale pietonilor.
Zilele trecute, intram din Polizu in Buzesti. Nu intamplator dau detaliul asta cu strazile. Il dau cu scopul de a spune vreunui eventual cititor care s-a aflat in zona respectiva vineri in jurul orei 16 ca nu sunt nebun.
Si cum mergeam eu asa linistit, injurandu-l (more…)

Tweet This Post

Despre mine am tot povestit. Uneori direct, alteori am lasat sa se inteleaga niste lucruri. Am glumit, am fost ironic, am dat informatii referitoare la personaje din tarisoara asta si nu numai. Ti-am zis despre melodiile care ma obsedeaza, despre indragosteli. Am luat peste picior basesti, boci, elene, tariceni, vangheli. Am recunoscut ca tin cu Dinamo, iar cand au meritat i-am facut de cacao. Cand nu mi-a convenit ceva, ai fost printre primii care au aflat. Ne-am uitat pe poze, am fost aici, toti, de ziua mea. Te-am luat cu mine la mare. Suntem de doi ani si mai bine impreuna. Ne-am imprietenit, cat de cat. Si-mi place prietenia asta.
Dar tu? Tu ce mai zici? Care mai e viata ta?

Tweet This Post

Saptamana trecuta am tot scris despre fotbal. Si in subconstient s-a nascut dorinta de a merge la un meci. Si am fost. Sambata. La Dinamo-Rapid. Lumea l-a numit derby, dar eu stiu ca derby e ala intre doua echipe bune, echilibrate ca valoare sau vecine ca pozitie in clasament. In cazul asta doar vecinatatea in clasament se poate lua in calcul, valoarea Rapidului aratand-o scorul (3-0). Dar nu asta voiam sa evidentiez.
N-am mai fost la un meci de 100 de ani. Si asta pentru ca la noi meciurile de fotbal sunt orice numai spectacol nu. Asa ca am preferat sa le vad cu prietenii. Sa facem noi spectacol. Sambata insa am avut o surpriza. Placuta. Placuta nu numai ca a castigat echipa cu care tin, Dinamo, ci referitor la galerii. De fapt erau doua meciuri. Unul pe iarba si unul in tribuna. Cel de pe urma castigat, evident, tot de gazde. M-a uimit insa un lucru: coregrafia galeriei. Pentru ca exista si asa ceva. Si ma intreb cine o face. Pentru ca mi-e greu sa cred ca e vorba despre aceiasi oameni care rup scaune sau care arunca cu brichete. Si inca ceva. Pe stadionul Dinamo, inainte de inceperea meciului, printre imnurile echipei am ascultat Manowar, ceea ce, WTF!! numai pentru asta si tot ma mai duc.
Duminica am fost la mare. Marea e frumoasa si in aprilie. Desi mi s-a parut un pic rece si trista fara lume care sa se balaceasca. Nici nisipul nu parea in toane prea bune. Nu ardea ca vara. Si era aproape neatins, fara urme de talpi. Erau doar niste stampile de pescarusi pe alocuri. Tigara am aprins-o greu, pentru ca vantul isi facea de cap pe faleza goala cu miros sarat. E foarte liniste. Nu se aud decat valurile. Pe care le-am gasit asa cum le-am lasat vara trecuta. Se lupta sa ajunga la mal. Cu riscul de a se sparge odata ajunse. Pe mine harmalaia acestei lupte ma linisteste. Am fumat trei, patru tigari. Fara sa folosesc bricheta decat la prima. Si fara sa scot picioarele din apa. Am strans nisipul intre degetele picioarelor. Apoi i-am dat drumul. Si am plecat. M-am intors insa sa mai privesc o data marea, de departe. Avea lacrimi in ochi. Nu-i place singura. Deloc.

Tweet This Post

Aseara am luat hotararea de a pacali aglomeratia din weekend de la Carrefour. Mi-am luat inima in dinti si lista de cumparaturi in mana si am pornit spre acel loc minunat de care incerc sa scap, prin fofilare, de cate ori am ocazia.
In timpul saptamanii, pe la 7-8 seara, mersul la cumparaturi in hipermarket e insa o feerie. Sunt chiar indragostit. In parcare poti sa lasi masina de-a latul, pe 3 locuri. Inauntru poti sa faci drifting cu cosul de cumparaturi. Oamenii sunt altfel. Parca nu asa infometati. Nu se calca pe picioare la legume/fructe. Nu sunt cozi la cantare. Painea nu dispare in urmatoarele doua minute dupa aranjarea ei pe rafturi. La casele de marcat nu arata ca si cum ar fi ultima zi de cumparaturi de pe planeta.
Bifez imediat cele ce erau pe lista, pun ochii pe o casiera (in timpul saptamanii, criteriul alegerii casei de marcat nu este unde e mai liber, pentru ca peste tot e liber) si tusti, la rand. Rand care era format din mine si persoana din fata mea. Sun acasa, intreb daca sigur nu mai e ceva de luat (pentru ca au mai fost cazuri) si incep sa urc produsele pe tejgheaua aia rulanta.
Ajung, schimb cateva priviri si politeturi cu domnisoara care urma sa-mi ia banii si incep sa pun in pungi.
- A, zice, asta n-are codul vizibil. Renuntati sau il schimbati?
- Pai ma duc sa-l schimb. Oricum voiam sa mai iau si niste lapte.
In spatele meu nu mai era nimeni. Asa ca imi permiteam. Ma intorc, bineinteles si cu doua iaurturi. Ca sunt bune dimineata.
- Auziti, zice simpatica domnisoara, nu va recomand iaurturile alea. Sunt de cateva zile si…
Ia uite ma, nu e numai simpatica, e si de treaba.
- A, da? Ok. Ma duc sa le duc inapoi.
Ma intorc, usor iritat totusi de plimbarile suplimentare planului si, ajuns la casa iau o cutie de prezervative. In zbor asa.
- A, zice, nu luati din alea! S-au mai plans cativa clienti de ele. Sunt gaurite!
Acuma, e o vorba: parintii si vecinii nu ti-i alegi. La casiere, pe langa parinti si vecini, mai intervine o variabila: clientii. Clienti pe care nu si-i aleg. Ele sunt alesele clientilor. Si eu o alesesem pe ea din ditamai hipermarketul. Probabil ca mecla mea trada un oarecare inceput de enervare. Asa ca a intervenit. De data asta la per tu:
- Stii, eu am glumit cu toate astea. De fapt e o pacaleala.
- Pai stai, ok, dar azi nu e 31?
- Ba da, zice, dar daca ai venit azi la cumparaturi nu mai vii si maine, nu?
- #$%#&…
Logica ei corecta de altfel! Si cand ma gandesc ca am plecat martea la hipermarket sa pacalesc aglomeratia…
PS: imi doresc foarte mult ca mandria tarii noastre, nationala de fotbal condusa de Victor Piturca, sa nu-i incurce pe austrieci diseara.

Tweet This Post

Daca aveti ceva idei de minciunele sau glumite proaste pentru maine, 1 aprilie, va astept cu drag aici. Da’ sa fie cat de cat noi si originale. Daca nu, aia e. Si-asa nu prea imi place minciuna.
PS: cica Elena Basescu ar fi strans cele 100.000 de semnaturi de care avea nevoie pentru participarea la europarlamentare.

Tweet This Post

servit printr-o leapsa de la Miruna.
Orice relaţie trece prin diverse încercări de-a lungul timpului, care o întăresc şi-o fac să fie din ce în ce mai sigură şi mai stabilă. Love plus, de zece ani prezent pe piaţa din România, te premiază cu rezerve din noul #Love Plus Triple Tested pentru un an întreg, în schimbul unui post pe blogul personal.

Eram colegi de liceu. De fapt eu eram a 9-a si ea a 11-a. Invatam in aceeasi clasa, in aceeasi banca. Numai ca eu dimineata, ea dupa amiaza. Povestea a inceput cand intr-o zi, plictisit de nu-stiu-ce-ora, am inceput sa desenez cu creionul pe banca. Artist fiind, am creionat un cuplu sarutandu-se. Cand incepuse sa prinda contur imi aud numele si propozitia aia tembela: “hai la tabla”. Imi fac numarul si la tabla, imi iau patrul de rigoare si tarrrrr! – soneria care trimitea hahalerele in recreatie. Uit, normal, de desen. Si asa s-a infiripat relatia Madalin-de-a-9-a-tipa-de-a-11-a. Tipa care a crezut ca acel cuplu desenat era un mesaj pentru ea. Sau poate a apreciat artistul din mine. Niciodata nu mi-a spus. De fapt nu prea a avut cand. Ca dupa o saptamana totul s-a terminat. Nepotrivire de cracter. Ei ii placeau prezervativele love plus. Mie nu…

In primul an facultate am pus ochii pe o colega. Eram vreo 25 in grupa. Dintre care 3 baieti. Exact, restul pana la 25 – fete. Paradis. De fapt, e ca in viata. Ai de unde alege. Ele sunt mai multe decat noi. Asa. Si pun eu ochii pe minunatia de fata. Intr-o dimineata n-aveam chef de scoala. De fapt era o stare des intalnita. Mi-a venit ideea sa o invit pe minunatie la o cafea. Si merg jos, o intampin si ii zic ca nu se face engleza. Asa ca putem merge la o cafea. Cred ca si ea pusese ochii pe mine (era si normal) ca prea n-a avut nicio ezitare in a ma insoti in bar. Si mergem. Bem cafea, povestim tampenii, glumim, chestii din astea de prima intalnire. Si, la final, bineinteles ma ofer eu sa platesc. Ca asa erau vremurile atunci. Nu-mi ajungeau banii. Ii spun sa ma astepte putin. Ies, ma duc la chiosculetul de vizavi. Intru. Era o vanzatoare care putea sa-mi fie mama. Scot ceasul de la mana, il intind catre ea si-i zic: va rog, imi trebuie x lei. Va las ceasul asta pana diseara cand va aduc banii inapoi. Sunt cu o fata si nu am bani de ajuns sa platesc. Sinceritatea, fata mea angelica si ceasul au facut sa pot plati consumatia in acea dimineata. Si, la cateva zile am avut ocazia sa folosesc cu ea prezervativele love plus…

Care au inceput sa-mi placa din ce in ce mai mult. Asa incat nu-mi lipseau din buzunar. Cand m-am intors din armata, primul lucru pe care mi l-am cumparat a fost o cutie de prezervative. Love plus. Si am pornit la vanatoare. (Stii cum gaseste un soldat o capra pe camp? Fermecatoare!) Asa si eu. Am luat discotecile la rand, infometat, si, fara prea mari pretentii m-am lipit de una. De o fata. O stiam din liceu. Dintr-una intr-alta ajungem la mine. Tata, ea este X si a venit pe la mine sa-i arat colectia mea de timbre. Tata, care si el a facut armata, a inteles. Mama, care ma stie glumet, a inteles si ea. Insa fata a ramas un pic tampa la faza cu timbrele. A, zice, pai stai sa ma duc sa-mi iau si eu clasorul de acasa. Sa facem schimb de timbre. Si s-a carat. N-am mai vazut-o pana azi. Insa ce m-a deranjat cel mai mult a fost ca acea cutie de love plus a ramas nedesfacuta pana zilele urmatoare, cand am mers din nou la discoteca…

Si, dupa cum e datina, dau leapsa mai departe la Ada, fluturele, raeka, anestitia, apa de ploaie, taximetristu’, lia, thornofrose, carmen.
Cine mai are chef de povesti poate s-o ia de aici. De buna voie

Tweet This Post

Povestea continua. Din episodul anterior:
A fost odata ca niciodata un orasel vesel cu un mare parc de distractii. Un parc de distractii unde sambata se adunau cu mic cu mare intreaga comunitate. Era singura distractie a lor dupa o saptamana de lucru. Cu mic cu mare, la tiribombe si la vata pe bat. Rasete de copii, zambete pe toate fetele, cantece de veselie inundau oraselul in fiecare dimineata. Acolo parca si soarele zambea fericit. Si totusi orasul celalalt avea. Un stadion mare, unde aveau loc spectacole sustinute de mari artisti ai lumii. Cele doua orasele aveau felul lor de a se distra. Pana cand intr-o zi oranduiala a fost data peste cap de o veste. Si anume, primarul oraselului vesel a fost agresat de doi tineri din orasul in care aveau loc spectacolele. Orasul nu va mai fi fost niciodata ca inainte; niciunul dintre membrii comunitatii nu va mai fi ras niciodata ca inainte. Oamenii asteptau nerbadatori alegerile. Trebuiau sa scape de primarul care dovedise slabiciune insa de 10 ani de cand era la carma orasului, asa ceva nu s-a intamplat. Beti fiind, tinerii l-au agresat fizic si l-au lasat zacand pe o straduta a orasului vesel. A fost gasit dimineata intr-o balta de sange si dus la spital. Aici, s-a indragostit de o asinstenta sexi iar cu o zi inainte sa ii faca externarea, au fogit impreuna in Hawai… Astfel nu a mai candidat la postul de primar… Ziarele din orasul vesel au scris zile in sir despre cazul primarului batut care a fugit in Hawai care o data cu asistenta cea zegzi, febletea orasului, le delapidase si fondurile Phare. Stirea bomba avea sa vina la o cateva zile: asistenta cu care primarul a fugit era fiica primarului din orasul vecin. Care primar din orasul vecin a incercat sa musamalizeze intamplarea. La cateva zile s-a aflat ca cei care l-au agresat pe primarul din orasul vesel au fost pusi de primarul din orasul vecin. Acesta din urma si-a dat demisia. Si intr-o dimineata s-a intamplat ceva cu totul si cu totul neasteptat: soarele nu a mai rasarit!! Insa acum era ciudat pentru ca luna era patrata si toate masinutele, jucariile si animalutele din parcul de distractii, prinsesera viata!!!! Cei trei tineri agresori au fost prinsi si inchisi. Pe viata. Iar primarul agresat alaturi de asistenta sexi petreceau pe plaja din Hawai fara nicio grija ascultand o valoroasa orchestra de jazz, si fumand pipa pacii, astfel neobservand cum norii negri se adunau deasupra capului lor. Pana-n momentul cand un fulger il lovi direct in cur pe simpaticul primar, oferindu-i o clisma pe masura asistentei. Aceasta din urma rasfoia un ziar la rubrica de anunturi pentru angajari…

PS: fluturele a miscat din aripi. mai misca cineva din urechi?

Tweet This Post

Hai sa facem o poveste impreuna. Fiecare scrie cate o propozitie logica. In continuarea celei precedente. Poate scriem o carte. Sau poate facem un film
Incep eu:
A fost odata ca niciodata…

Tweet This Post