Atomica teorie a sufletelor
Guest post
M-am tot gândit în ultimul timp ca nimic din ceea ce simt nu e unic, nimic nu e special. Că într-un alt colţ de univers cineva simte ce simt eu, se bucură de aceleaşi lucruri, plânge pentru aceleaşi lucruri. Şi că stau într-un cerc sau într-un infinit de cercuri concentrice în care oamenii simt.
Pentru că, din maimuţă sau din pământ, de oriunde am veni, la început a fost un singur suflet. Care s-a multiplicat în alte miliarde, dar a lăsat în fiecare o particulă comună. Pe care locurile, timpurile, anotimpurile au modelat-o, pe care inerţia o poartă, cum vântul poartă o sămânţă şi-o face să rodească unde numai el ştie. Vântul o lasă pe pământ, ploaia îi dă viaţă, soarele o creşte sau o usucă. Viaţa,vântul, soarele şi apa ne poartă sufletele sau sufletele ne conduc viaţa, aduc soarele şi ploaia şi ne lasă să creştem odată cu ele?
Auzim suflete, vedem suflete, dar sunt prea multe şi uneori ne rătăcim printre ele. Nu există suflete gemene! Există poate doar suflete complementare. Fiecare diferit, dar împerecheate formând acelaşi tot, acelaşi atom de bătăi de inimă şi zvâcniri de tâmple. Un suflet cu sarcină negativă, un suflet cu sarcină pozitivă, formând atomul neutru din punct de vedere energetic, vopsit în iarbă verde şi cu miros de fragi.
Uneori trecem pe lângă suflete, pentru că nu auzim. Alteori ciulim urechile şi recunoaştem sufletul potrivit, chiar dacă sunt atât de multe.
Ni se pare uneori că toţi copiii plâng la fel. Şi ne mirăm când, dintr-o dată, o femeie care aude un plânset de copil spune „Ăsta-i al meu!”.
Ni se pare uneori că toate sufletele sunt la fel. Şi ne mirăm când auzim atomul strigând.
Mara
Puteti trimite texte pentru rubrica “Guest post” la nenea77@yahoo.com
