Primăvară plină de indolență,
Îți cer iertare.
Cuprinsă de sfârșeală
Inima mea se lasă-n voia ta.
Gândirea mea nehotărâtă
Plutește pe adierea vântului.
Un șuvoi blând
Mă pătrunde de miere.
Ah! Să nu vezi și să nu auzi
Decât prin somn.
Îți primesc lumina prin pleoape,
Soare care mă mângâie,
Iartă-mi lenevia.
Soare iertător,
Soarbe inima mea lipsită de apărare.
Ca un nou Adam, astăzi eu sunt cel care botează lucrurile. Râul acesta este setea mea; umbra aceasta este somnul meu; acest copil gol, dorința mea. Iubirea mea prinde glas prin cântecul păsării. Inima mea freamătă în acest stup de albine. Orizontule mișcător, fii tu limita mea; sub razele înclinate, te îndepărtezi tot mai mult, te pierzi și te învălui într-o culoare albăstruie.
dulce!