Chipul meu îmi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.
Nu cumva eşti tu
Cel cu care-am râs
Într-o viaţă,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de-o vitrină?
……
Pot jura
Că eşti cel care s-a îndrăgostit pentru vecie
De fata aceea
Al cărei nume îţi scapă mereu.
O,
Totul îmi pare foarte cunoscut
La dumneata,
Chiar şi zilele care nu ţi s-au întâmplat
Şi se vor întâmpla.
La dumneata
You can follow all the replies to this entry through the comments feed
poezie de Marin Sorescu din Tinere?ea lui Don Quijote :)