Saptamana trecuta am tot scris despre fotbal. Si in subconstient s-a nascut dorinta de a merge la un meci. Si am fost. Sambata. La Dinamo-Rapid. Lumea l-a numit derby, dar eu stiu ca derby e ala intre doua echipe bune, echilibrate ca valoare sau vecine ca pozitie in clasament. In cazul asta doar vecinatatea in clasament se poate lua in calcul, valoarea Rapidului aratand-o scorul (3-0). Dar nu asta voiam sa evidentiez.
N-am mai fost la un meci de 100 de ani. Si asta pentru ca la noi meciurile de fotbal sunt orice numai spectacol nu. Asa ca am preferat sa le vad cu prietenii. Sa facem noi spectacol. Sambata insa am avut o surpriza. Placuta. Placuta nu numai ca a castigat echipa cu care tin, Dinamo, ci referitor la galerii. De fapt erau doua meciuri. Unul pe iarba si unul in tribuna. Cel de pe urma castigat, evident, tot de gazde. M-a uimit insa un lucru: coregrafia galeriei. Pentru ca exista si asa ceva. Si ma intreb cine o face. Pentru ca mi-e greu sa cred ca e vorba despre aceiasi oameni care rup scaune sau care arunca cu brichete. Si inca ceva. Pe stadionul Dinamo, inainte de inceperea meciului, printre imnurile echipei am ascultat Manowar, ceea ce, WTF!! numai pentru asta si tot ma mai duc.
Duminica am fost la mare. Marea e frumoasa si in aprilie. Desi mi s-a parut un pic rece si trista fara lume care sa se balaceasca. Nici nisipul nu parea in toane prea bune. Nu ardea ca vara. Si era aproape neatins, fara urme de talpi. Erau doar niste stampile de pescarusi pe alocuri. Tigara am aprins-o greu, pentru ca vantul isi facea de cap pe faleza goala cu miros sarat. E foarte liniste. Nu se aud decat valurile. Pe care le-am gasit asa cum le-am lasat vara trecuta. Se lupta sa ajunga la mal. Cu riscul de a se sparge odata ajunse. Pe mine harmalaia acestei lupte ma linisteste. Am fumat trei, patru tigari. Fara sa folosesc bricheta decat la prima. Si fara sa scot picioarele din apa. Am strans nisipul intre degetele picioarelor. Apoi i-am dat drumul. Si am plecat. M-am intors insa sa mai privesc o data marea, de departe. Avea lacrimi in ochi. Nu-i place singura. Deloc.

Post to Twitter Tweet This Post