Simetrie in Gradina Carpatina a… Domnului
3 Comments 
Deja vu
Guest post
Am mai trait o data. Sau de mai multe ori. Am avut de mai multe ori senzatia de déjà vu, dar am alungat-o repede. De teama a tot ce nu e de aici, de langa mine. Nu ştiu dacă vreo viaţă de-a mea a început sau s-a terminat la marginea unei faleze înalte, dar ştiu că am fost acolo. Prima oară am trecut cu vederea senzaţia de deja vu. A doua oară, pe altă faleză, în alt colţ de lume, am vrut să zbor. Am făcut doi paşi înapoi în faţa necuviinţei, cu inima sărită din piept. Niciodată pe munte, la marginea unei prăpăstii, mereu spre mare. Mi-am amintit de fascinaţia cu care am privit mereu falezele irlandeze! Să-mi fi dorit atât de mult să zbor în jos, ca să mă ridic apoi în nori? Am auzit pe malul mării: “Îţi dai seama că noaptea, marea face ce vrea ea? Îţi dai seama cum dansează valurile?”. M-am apropiat de ele, să le aud. Erau liniştite. Au dansat probabil în noaptea aia, unduite uşor, Leonard Cohen le-a îngânat molcolm Dance me to the end of life. Nu ştiu dacă citisem asta, dacă o auzisem altundeva sau dacă mi-o mai spusese, în viaţa asta sau în altă viaţă. Pentru că şi asta mai trăisem!
Mara
Puteti trimite texte pentru rubrica “Guest post” la nenea77@yahoo.com
La scăldat
Guest post
Prea m-a atins arşiţa. De-am simţit că ar fi vremea să vă-ntreb una-alta, dragi cititori aleşi, ca să mă scald niţel în răspunsurile voastre.
1. Oare mai există domni pentru care bărbieritul e un ritual, de ţi-e mai mare dragul să-i priveşti şi să-i iubeşti? Pe unde ar fi ei de găsit?
2. Voi cum vă bucuraţi când aveţi o bucurie mare? Că eu aş avea şi nu-s decisă cum să fac.
3. “Păi, el face şi desface ceasuri”, îmi povestea, plictisită, o fată. Nu înţelegea, aşa-i, că iubitul ei dăruia timp?
4. Tot caut poză, de pus pe tavan, în dormitor. Să intru-n ea, de lăfăială şi terapie, la nevoie. Cu ce să fie, ce-ar avea rost?
Paula
Puteti trimite texte pentru rubrica “Guest post” la nenea77@yahoo.com
O zi de vara
Guest post
vreau sa fie o zi aurie de iulie
vreau sa simt greutatea bagajelor
vreau sa aud scartaitul rotilor de tren
vreau sa vad plaja incalzita de globul solar
vreau sa vad marea
vreau sa-i aud valurile
vreau sa simt nisipul fiebinte pe pielea uda
vreau sa caut umbra diafana a umbelei
vreau sa privesc pescarusii
vreau sa gust hamsiile
vreau sa pierd noptile sub clar de luna
vreau savad oameni dansand fericiti
vreau sa beau berea impreuna cu prietenii
vreau sa descopar soarele rasarind pe furis din apa
vreau sa treaca timpul pe langa mine fara sa-i simt valoarea
vreau un loc departe de lumea dezlantuita
vreau ca toate sa fie la malul marii…
Totusi nu sunt cam multe pentru o vara asa indepartata?
Maria
Puteti trimite texte pentru rubrica “Guest post” la nenea77@yahoo.com
poate dacă…
… și tu miroseai florile pe câmp, poate dacă și ție iți plăcea seninul, poate dacă și tu plângeai la filme, poate dacă și pentru tine luna însemna mai mult decât un astru, poate dacă și tu iți puneai ceasul să prinzi răsăritul, poate dacă și tu priveai ploaia pe geam, poate dacă și ție iți plăceau pescărușii, poate dacă și tu te jucai cu nisipul printre degete, poate dacă și tu zâmbeai dimineața, poate dacă și ție iți curgea iubire prin vene, poate dacă și tu visai în versuri… dar nici așa nu eram sigur că poate…
apropo, există așa ceva?
Atomica teorie a sufletelor
Guest post
M-am tot gândit în ultimul timp ca nimic din ceea ce simt nu e unic, nimic nu e special. Că într-un alt colţ de univers cineva simte ce simt eu, se bucură de aceleaşi lucruri, plânge pentru aceleaşi lucruri. Şi că stau într-un cerc sau într-un infinit de cercuri concentrice în care oamenii simt.
Pentru că, din maimuţă sau din pământ, de oriunde am veni, la început a fost un singur suflet. Care s-a multiplicat în alte miliarde, dar a lăsat în fiecare o particulă comună. Pe care locurile, timpurile, anotimpurile au modelat-o, pe care inerţia o poartă, cum vântul poartă o sămânţă şi-o face să rodească unde numai el ştie. Vântul o lasă pe pământ, ploaia îi dă viaţă, soarele o creşte sau o usucă. Viaţa,vântul, soarele şi apa ne poartă sufletele sau sufletele ne conduc viaţa, aduc soarele şi ploaia şi ne lasă să creştem odată cu ele?
Auzim suflete, vedem suflete, dar sunt prea multe şi uneori ne rătăcim printre ele. Nu există suflete gemene! Există poate doar suflete complementare. Fiecare diferit, dar împerecheate formând acelaşi tot, acelaşi atom de bătăi de inimă şi zvâcniri de tâmple. Un suflet cu sarcină negativă, un suflet cu sarcină pozitivă, formând atomul neutru din punct de vedere energetic, vopsit în iarbă verde şi cu miros de fragi.
Uneori trecem pe lângă suflete, pentru că nu auzim. Alteori ciulim urechile şi recunoaştem sufletul potrivit, chiar dacă sunt atât de multe.
Ni se pare uneori că toţi copiii plâng la fel. Şi ne mirăm când, dintr-o dată, o femeie care aude un plânset de copil spune „Ăsta-i al meu!”.
Ni se pare uneori că toate sufletele sunt la fel. Şi ne mirăm când auzim atomul strigând.
Mara
Puteti trimite texte pentru rubrica “Guest post” la nenea77@yahoo.com
